”Când corupţia, incompetenţa şi minciuna lui De Mezzo se ascund sub forma unor atacuri murdare în media, mă simt obligat să reacţionez. Deşi am spus frecvent că pot oferi colaborare instituţională pentru a răspunde aşteptărilor slătinenilor, primesc zilnic atacuri la persoană, incompatibile cu realitatea.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, plasat în responsabilitatea CJ Olt din cauza incapacităţii Ministerului Sănătăţii de atunci, a fost mereu un consumator uriaş de resurse. Noi, însă, am privit asta ca pe o provocare pentru a le oferi oltenilor servicii medicale mult îmbunătăţite”, a scris Marius Oprescu pe Facebook.
”Astăzi, derulăm proiecte de peste 73 milioane lei şi avem pe masa de lucru un corp nou de clădire cu heliport în valoare de 52 milioane euro, iar SJU accesează fonduri de aproximativ 66 milioane lei pentru modernizare, aparatură performantă şi digitalizare. Fiecare leu investit în SJU Slatina este un leu pentru Sănătatea judeţului Olt”, a mai scris Oprescu.
Preşedintele CJ Olt l-a atacat dur pe primarul din Slatina, Mario de Mezzo: ”Dar tu? Ce faci? Agresivitatea şi invectivele aruncate pe TikTok nu ţin loc de răspunsuri pentru slătineni. Problemele tale penale, deşi n-ai apucat să faci mulţi ”purici” ca primar, sunt o ruşine pentru o funcţie care ar trebui să inspire încredere şi responsabilitate”.
”TikTok-urile tale ieftine şi temele false nu atrag fonduri pentru stadion, sală polivalentă sau alte promisiuni cu care ai păcălit oamenii să te voteze. (...) Scandalurile săptămânale nu ascund matrapazlâcurile tale politice şi personajele reşapate (...) Urcatul pe cadavre nu rezolvă problema cimitirului, pe care l-ai transformat într-un subiect cinic”, i-a mai transmis Oprescu lui Mezzo.
Un bărbat de 66 de ani a făcut la finalul săptpmânii trecute trei preinfarcturi în decurs de trei ore şi ar fi avut nevoie de montarea unui stent, însă la Spitalul Judeţean Craiova nu există cardiolog în Urgenţă, iar Secţia ATI Cardiologie a fost desfiinţată. Fratele pacientului acuză managementul spitalului şi Consiliul Judeţean Olt, în subordinea căruia este unitatea medicală, că la Slatina ”oamenii mor cu zile ”, nu din cauza bolii. Primarul din Slatina, Mario de Mezzo, a afirmat, la rândul său, că ”Spitalul Morţii mai face o victimă”.