Este vorba despre două crime șocante care au avut loc în județul Constanța. Potrivit primelor surse, una dintre aceste femei ar fi fost omorâtă chiar într-un apartament în care ea locuia, iar cea de a doua femeie a fost ucisă într-un alt apartament care aparținea chiar suspectului principal. Apoi, șocant este faptul că trupul femeii a fost abandonat în câmp, acolo unde a fost atacat de animale.
Anchetatorii au găsit mai multe probe care îl incriminează pe bărbat. De asemenea, potrivit unor surse, el ar fi vândut mașina uneia dintre victime și urma, de asemenea, să vândă și autoturismul celeilalte femei.
Oamenii legii au mers pe urmele lui și au strâns mai multe probe, inclusiv imagini surprinse de camerele de supraveghere, și acum se fac percheziții asupra locuinței.