"Luni am ajuns la medicul Teodor Dan Potecă. Domnul doctor a fost singurul care ade scoperit problema în urma unui consult amănunțit. După ce am făcut ecografie și am avut o discuție amănunțită, plus un control foarte bine efectuat, am descoperit că am apendicită acută ascunsă. Nu o găsea nimeni, însă domnul doctor a găsit-o și pot să spun că mi-a salvat viața, pentru că putea să explodeze oricând și puteam să fac septicemie. Chiar m-am întrebat ce s-ar fi putut întâmpla dacă eram în avion?! Miercurea trecută m-am operat, iar acum la o săptămână de la intervenție, mă simt foarte bine datorită domnului doctor Potecă, căruia îi mulțumesc pentru toată grija", a declarat Catrinel Sandu pentru Click!