Catedrala Mânturii Neamului depășește deja 40 de metri înălţime şi 40 de milioane de euro, în facturi. Peste doi ani va fi mai înaltă decât Casa Poporului. Ca să respecte termenul de finalizare impus de Patriarhie, cei aproximativ 400 de muncitori ai șantierului lucrează, fără întrerupere, şase zile din şapte, scrie digi24.ro.
Are 120 de metri înalțime, cât un bloc cu 30 de etaje, mai înaltă cu 34 de metri decât Casa Poporulu, 126 de metri lungime, mai lungă decat un stadion de fotbal.
În ziua de 29 noiembrie 2007, Patriarhul Daniel a sfinţit crucea de temelie a Catedralei. Iar după doi ani şi jumătate a fost ridicat postamentul: o structură masivă din beton, în formă de cruce, construită într-o fundaţie săpată la 24 de metri adâncime.
"Sub picioarele noastre avem fundaţia catedralei, care este un masiv din beton armat. În care au intrat nu mai puţin de 25.000 de metri cubi de beton şi aproximativ 5.000 de tone de armătură," spune ing. Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal, citat de digi24.ro.
Sub placa de la parter au fost proiectate două săli polivalente, dotate cu altare, care vor funcţiona ca biserici: una situată la 16 metri adâncime, iar cealaltă la 11 metri. În perimetrul de la subsol mai sunt construite 42 de cripte, patru buncăre anti-atomice, un muzeu al creştinismului şi diverse spaţii pentru comunicare media.
"Acesta este unul dintre cele patru adăposturi antiatomice impuse de legislaţia în vigoare. După cum puteţi vedea, ele sunt deja echipate conform legislaţiei. Tocurile uşilor sunt cuprinse deja în structura de beton a Catedralei," explică ing. Vasile Crăcăoanu, consilier patriarhal.