"Sunt complet şocat. Nu sunt deloc, nu sunt surprins, ieri a fost trimisă în judecată Flavia Boghiu, viceprimarul USR, sunt nişte dosare fake, sunt hărţuieli politice împotriva unor oameni pentru care nu există nicio acuzaţie reală că ar fi pus mâna pe vreun ban, că ar fi făcut ceva cu vreuna dintre mafiile astea care sunt în jurul tuturor primăriilor. S-au schimbat patru procurori la Sectorul 1 până când s-a găsit unul care să ducă această chestie până la final, la trimiterea în judecată. Ne aşteptam să se întâmple în timpul campaniei electorale, ne aşteptăm să mai urmeze. Arată de ce merge Alina Gorghiu cu şefii Justiţiei în vacanţă pe plajă în Brazilia, pentru că am ajuns ca magistraţii cinstiţi să fie intimidaţi şi hărţuiţi, de cinci ori eliminaţi din justiţie, şi de fiecare dată câştigă. Diverşi judecători şi procurori oneşti sunt marginalizaţi, schimbaţi de la parchete, iar cei care sunt servili actualului regim sunt promovaţi, precum domnul Voineag de la DNA care închide dosarele actualei puteri, cum ar fi dosarul BMW-urilor - Bode, cum ar fi dosarul cu uniformele cumpărate la SRI (...) şi cum ar fi plagiatul domnului Ciucă pe care l-au spălat, l-au împachetat", a declarat Drulă la Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti.
Potrivit acestuia, Departamentul de Stat al SUA "nu poate fi controlat tot de doamna Gorghiu" şi a spus foarte clar: "în România e corupţie peste tot, justiţia e controlată politic şi PNL hărţuieşte adversarii politici".
Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Justiţiei din Republica Moldova. Ce s-a aflat pe masa discuțiilor
El a adăugat că "politicienii care sunt corupţi şi hoţi trebuie să nu candideze şi să se ascundă".
"Consider că politicienii oneşti, cinstiţi, indiferent dacă sunt hărţuiţi de nişte instituţii care capătă tente de Belarus, trebuie să ţină capul sus şi să-şi continue munca şi misiunea. Este un singur principiu şi o singură unitate de măsură şi un singur standard despre standardul adevărului şi al cinstei. Când un regim devine un regim de opresiune, rezistenţa devine datorie", a transmis liderul USR.
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru comiterea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, fiind acuzată că s-a desemnat manager într-un proiect finanţat cu fonduri europene.