Sindicatele susțin că, ''pe fondul protestelor anunțate de sindicatele din penitenciare și poliție împreună cu pensionarii militari, Tudorel Toader, încă ministru al justiției, amenință că va face publice drepturile salariale, precum si toate celelalte drepturi banesti, de care beneficiaza functionarii publici cu statut special din ANP!''
Sindicatele mai spun că secretizarea s-a făcut sub semnătura domniei sale . ,,S-a secretizat nu de mult Hotărârea de Guvern care stabilește coeficienți de salarizare pentru fiecare funcție în parte. Dar, pentru că, iată, îl preocupă îi sugerăm domnului Toader să facă public și faptul că încă nu a rezolvat problema plății celor peste 1 milion de ore suplimentare nerecuperate și neplătite personalului din penitenciare'', sus'in sindicatele.
,,Statul român trebuie să-și plătească datoriile(...)Cerem doar să se aplice legea cadru a salarizării unitare așa cum a fost votată de Parlament, fără discriminări. Mai cerem condiții de lucru mai bune, în mandatul domniei sale sumele alocate în acest sens fiind de 3 ori mai mici. E simplu. Vom continua, deci, acțiunile de protest'', amenință sindicatele din ANP.