CÂŞTIGUL SALARIAL MEDIU PE ECONOMIE, ÎN SCĂDERE, ÎN LUNA MAI 2023
INS: Câștigul salarial mediu brut pe economie - 7.229 lei, iar cel net - 4.543 lei
▪ În luna mai 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7229 lei, cu 82 lei (-1,1%) mai mic decât în luna
aprilie 2023.
▪ Câştigul salarial mediu net a fost 4543 lei, în scădere cu 21 lei (-0,5%) față de luna aprilie 2023.
▪ Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în
tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (10478 lei), iar cele mai mici în
hoteluri şi restaurante (2449 lei).
*Câștigul salarial mediu este un indicator statistic din domeniul salariilor, calculat de Institutul Național de Statistică. Salariul mediu calculat astfel: raportul dintre sumele plătite salariaților de către agenții economici în luna de referință, indiferent pentru ce perioadă se cuvin și numărul mediu de salariați. Iar câştigul salarial mediu brut lunar se determină prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii, din profitul net şi alte fonduri (exclusiv sumele compensatorii, sumele plătite retroactiv ca urmare a câştigării în instanţă a drepturilor băneşti aferente anilor anteriori) la numărul mediu al salariaţilor.
CÂȘTIGUL SALARIAL MEDIU ÎN LUNA MAI 2023, COMPARATIV CU APRILIE 2023
În luna mai 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării ȋn lunile precedente de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
SECTOARELE UNDE A SCĂZUT CÂȘTIGUL SALARIAL MEDIU
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net (la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2) s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 18,4% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cu 16,8% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv în telecomunicaţii;
• între 6,0% și 10,5% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, activităţi de editare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii);
• între 3,0% și 6,0% în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, fabricarea altor mijloace de transport, alte activităţi extractive, fabricarea produselor din tutun, cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, tranzacţii imobiliare, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor, transporturi pe apă, fabricarea băuturilor.
UNDE A CRESCUT CÂȘTIGUL SALARIAL MEDIU ÎN MAI 2023
Creșterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar și de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net (la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2) s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 11,9% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor;
• între 4,5% și 9,0% în extracţia minereurilor metalifere, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;
• între 1,5% și 3,5% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, transporturi aeriene, alte activităţi industriale n.c.a., captarea, tratarea şi distribuţia apei, construcţii, fabricarea de mobilă, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria metalurgică.
CÂȘTIGUL SALARIAL MEDIU A CRESCUT LA STAT ÎN MAI 2023: SECTOARELE CU CELE MAI MARI CREȘTERI
În sectorul bugetar, în luna mai 2023, câştigul salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţie publică (+1,3%), iar ȋn sănătate şi asistență socială a înregistrat o uşoară scădere (-0,3%).
ÎNVĂȚĂMÂNT. În învăţământ, câștigul salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă cu 19,3%, respectiv cu 779 lei. Deşi ultimele zile ale lunii mai 2023 au fost caracterizate de greva din sistemul public de învăţământ, câștigul salarial mediu net a înregistrat creştere, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă) aferente anului 2023, în marea majoritate a instituţiilor din învăţământul preuniversitar. În plus, luna mai 2023 nu a fost influențată de vacanța şcolară, reluându-se plata cu ora a cadrelor didactice.
În general, în ultimii ani, câștigul salarial din învăţământ din luna mai înregistrează creșteri comparativ cu luna precedentă, urmare acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă). Astfel, și în anul precedent, 2022, în luna mai s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net în învăţământ (+11,6%, respectiv cu 447 lei) comparativ cu luna aprilie 2022, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă); creșterea mai mică înregistrată cu un an în urmă se explică prin faptul că aceste drepturi de natură salarială s-au acordat, atunci, eșalonat de-a lungul mai multor luni, a explicat INS.
CREȘTERI MAI 2023 comparativ cu MAI 2022
▪ Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,7%)
.
Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum
▪ Indicele câştigului salarial real1 a fost 104,6% în luna mai 2023 față de luna mai 2022.
▪ Indicele câştigului salarial real a fost 98,9% în luna mai 2023 față de luna aprilie 2023.
▪ Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 232,7%, cu 2,6 puncte
procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna aprilie 2023.