Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 1, la kilometrul 81.
Conform primelor informaţii furnizate de Poliţia Prahova, două autoturisme s-au ciocnit frontal, impactul fiind extrem de violent, iar la faţa locului au ajuns multe ambulanţe, însă medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul a şase persoane.
Reprezentanţii Poliţiei Prahova spun că în accident şi-au pierdut viaţa trei copii şi trei adulţi şi că niciunul dintre ocupanţii celor două autoturisme nu a supravieţuit, cele două maşini transformându-se în mormane de fier.
În urma primelor verificări, poliţiştii presupun că accidentul s-a produs în condiţiile în care unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens.
Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Prahova care au intervenit la locul accidentului în urma unui apel la 112 afirmă că niciunul dintre cei şase nu a avut nicio şansă de supravieţuire.
"În momentul în care au ajuns ambulanţele acolo era un adevărat carnagiu”, a declarat unul dintre medicii de la Ambulanţa Prahova, precizând că a fost nevoie de câteva zeci de minute pentru ca cele şase victime să fie scoase dintre fiarele maşinilor strivite.
DETALIUL TERIBIL descoperit de POLIȚIE în mașina TÂNĂRULUI care a provocat un CARNAGIU pe șosea
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a fost deschis dosar de cercetare penală pentru omor din culpă în urma accidentului produs sâmbătă seară, când un tânăr de 28 de ani a intrat cu maşina pe contrasens, lovit violent un autoturism BMW în care se aflau cinci oameni.
Poliţiştii de la Serviciul Rutier au efectuat timp de câteva ore cercetarea la locul accidentului, iar maşinile implicate, care sunt distruse în totalitate, transformându-se în mormane de fiare, vor fi supuse unor verificări tehnice pentru a se stabili inclusiv viteza cu care rulau, anchetatorii spunând că viteza cu care conducea tânărul care a provocat accidentul era extrem de mare.
Conform surselor citate, cazul urmează să fie preluat de un procuror, iar anchetatorii aşteaptă acum rezultatele necropsiei, care vor arăta inclusiv dacă George Dumitru, tânărul care a provocat accidentul, consumase alcool sau droguri înainte de a urca la volan.
Şase ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova şi mai multe echipaje SMURD de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au ajuns la locul accidentului în câteva minute, însă cele nouă cadre medicale, cărora li se adaugă paramedicii SMURD, nu au putut decât să constate decesul celor şase persoane aflate în cele două maşini.
Membri ai echipajelor de salvare care au intervenit pentru scoaterea cadavrelor dintre fiarele maşinilor spun că cel mai grav a fost tânărul care a provocat accidentul. De asemenea, cele cinci victime din maşina care circula regulamentar au suferit multiple traumatisme, iar iniţial echipajele de intervenţie nu şi-au dat seama care este numărul victimelor. Astfel, în primă fază Poliţia a anunţat că este vorba despre două persoane decedate, apoi despre cinci, pentru ca în final să se constate că este vorba despre şase victime.
Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Prahova care au intervenit la locul accidentului în urma unui apel la 112 afirmă că niciunul dintre cei şase nu a avut nicio şansă de supravieţuire.
"În momentul în care au ajuns ambulanţele acolo era un adevărat carnagiu”, a declarat unul dintre medicii de la Ambulanţa Prahova, precizând că a fost nevoie de câteva zeci de minute pentru ca cele şase victime să fie scoase dintre fiarele maşinilor strivite.