Cei trei sunt acuzaţi de lipsă de transparenţă şi clasificarea nejustificată a raportului despre incidentele din 10 august, anunţă comunicatul asociaţiei conduse de Cristian Dide, unul dintre liderii informali ai protestelor din Piaţa Victoriei.
”Din cauza lipsei de transparenţă de care dau dovadă reprezentaţii coaliţiei PSD-ALDE prin membrii Comisiei de Apărare din cadrul Parlamentului, prin Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, şi prin împuterniciţii Inspector General al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş şi Ionuţ Cătălin Şindile, care au clasificat ca secret de serviciu Raportul evenimentelor ce au avut loc la protestul din Piaţa Victoriei din data de 10-11 August 2018,
Asociaţia Evoluţie în Instituţie invocă articolul 33 din legea 182/2002, potrivit căruia ""este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei".
"Am formulat o plângere penală ce îi vizează pe numiţii Carmen Daniela Dan, Sebastian Cucoş şi Ionuţ Cătălin Şindile, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu”, au anunţat reprezentanţii Asociaţiei Evoluţie în Instituţie.
Plângerea va fi trimisă prin poştă către Direcţia Naţională Anticorupţie.