Coarnă consideră că astfel de declaraţii sunt iresponsabile, pentru că acum orice candidat respins poate ataca valabilitatea testării.
"Am impresia că doamna Carmen Dan nu ştie ce declară. Dacă centrul de testare psihologică nu are avizare înseamnă că toate testările psihologice privind încadrările sau admiterea în şcolile de profil sunt nule. Acel centru psihologic este în subordinea ministrului de interne. Să-şi asume. (...) Acum orice parte interesată n-ar putea să atace în instanţă şi să trimită acasă toţi elevii din şcolile de profil?", s-a întrebat sindicalistul.
În ceea ce priveşte demiterea şefului Poliţiei, liderul sindicatului poliţiştilor a declarat, pentru Agerpres, că este o declaraţie politică. "Este o o comandă politică a domnului Dragnea către doamna Dan, care a fost executată instantaneu. De ce să demiţi un om care are rezultate?".
În opinia lui Dumitru Coarnă, ministrul Carmen Dan ar trebui să-şi dea demisia în urma acestui scandal.
Ministrul de Interne a declarat, marţi, că a aflat "cu stupefacţie că în majoritatea unităţilor din Poliţia Română se folosesc teste psihologice fără licenţă. Deja aveam în transparenţă un proiect de ministru de modificare care reglementează această activitate, pentru că la finalul anului trecut, anterior acestui nefericit eveniment, ne-am gândit că avem nevoie de câteva modificări, în condiţiile în care anul acesta urmează să încadrăm în minister aproape 7.000 de oameni. Am transmis un avertisment foarte clar şi structurilor de protecţie internă şi de integritate să accentueze verificările pe care le fac pe linie de personal", a spus Carmen Dan.