Corpul uman poate rezista la temperaturi mult mai ridicate decât cele din perioada canicule, dar pentru perioade de timp foarte scurte. Atenție însă, chiar și la temperaturi de peste 40 de grade Celsius, organismul își epuizează mai rapid resurselor, pentru că este depășită temperatura suportabilă, care se situează în jurul a 38 de grade Celsius, potrivit Live Science.
Expunerea lungă la temperaturi peste acest prag, precum și expunerea directă la radiațiile solare provoacă insolația, ale cărei prime simptome sunt transpirație sau deshidratare.
În actualul context al caniculei mondiale se manifestă așa-numite zone termice ostile, unde umiditatea și temperatura ridicată a aerului fac imposibilă răcorirea corpului, chiar și prin transpirație. Practic, în astfel de condiții, organismul își epuizează rapid resursele de apă fără a se răci.
Se poate ajunge astfel la supraîncălzire, iar de la peste 43 de grade Celsius temperatură corporală încep să cedeze mecanismele fiziologice și se poate ajunge la deces.