În condiţiile menţinerii evoluției favorabile a stării celor trei bebeluşi, până la sfârșitul acestei săptămâni o parte dintre copii vor putea fi externați.
Copiii sunt internați în secția de Nefrologie, acolo unde primesc tratament de specialitate. În prezent, doar bebeluşul din Mioveni mai este supus procedurilor de dializă peritoneală.
Copiii au o stare bună de sănătate cu evoluție favorabilă, se precizează într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS).
MS reamintește importanța măsurilor de prevenție, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător. Specialiștii MS recomandă achiziţionarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor, dar și tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune.