În trecut, untura de porc era un ingredient de bază în bucătăria tradițională românească, fiind folosită într-o varietate de preparate culinare. Odată cu apariția uleiurilor vegetale precum cel de canola și cel de floarea-soarelui, untura a fost pusă într-o lumină mai puțin favorabilă, fiind asociată cu problemele de sănătate precum colesterolul ridicat și afecțiunile cardiovasculare. Tendința actuală este aceea de a considera uleiurile vegetale drept opțiunea mai sănătoasă în comparație cu untura de origine animală. Cu toate acestea, este necesar să analizăm cu obiectivitate și să ne raportăm la informațiile oferite de specialiști pentru a face alegeri alimentare înțelepte.
Mihaela Bilic a explicat:
”Calorii multe obținem oricum, cu ulei vegetal se produc, prin prăjire, multe grăsimi trans care, atenție, cresc imediat colesterolul rău în sânge.
Dacă prăjim în untură, nu apar grăsimile periculoase trans, dar aducem o cantitate mare de colesterol prin mâncare. Facem comparația. Visăm la o porție de cartofi prăjiți. Dacă îi pregătim acasă, cel mai bine ar fi să folosim untură”, a precizat nutriționistul.
Potrivit experților, untura este mai sănătoasă decât uleiul vegetal, deoarece are grăsimi mononesaturate, ceea ce o face mai stabilă atunci când este supusă la căldură și mai greu de oxidat.
Pe de altă parte, uleiul este polinesaturat, ceea ce face ca acesta să se oxideze ușor atunci când este încălzit și să conțină substanțe inflamatorii și toxice. Aceste substanțe chimice pot provoca boli de inimă și cancer.
Ce avere a reușit să strângă Maria Cârneci de-a lungul carierei sale de aproape jumătate de secol