Mădălina a ales un drum inexplicabil de complicat și atât de greu de înțeles... S-a despărțit de noi supărată și tristă. Ne-a vrăjit și ne-a fermecat cu vocea ei gravă și tremurătoare, ne-a făcut să-i învățăm versuri, refrene și linii melodice, apoi Mădălina Manole a plecat, trântind ușa în urma ei. Am fi iubit-o chiar dacă ni s-ar fi prezentat cu numele ei real: Magdalena-Anca.
Laura Stoica a fost o minune de om. Caldă, prietenoasă, modestă. Dar cu un destin atât de tragic că doare chiar și când îl rememorezi. Soarta ei a fost curmată brusc de un accident de mașină, într-o curbă la ieșirea din Urziceni, scrie avantaje.ro. Pentru noi, ea va rămâne mereu Laura Stoica, fata pe care n-a reușit nimeni s-o întreacă în interpretarea sfâșietoarei melodii ‘Un actor grăbit’, cel mai folosit cântec la concursurile de interpretare din toată țara. Nu te-am uitat, Laura Stoica, iar numele tău real, Laurenția, ți se potrivea de minune.