Unul dintre șoferi nu a acordat prioritate, iar în urma accidentului șase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, trei find transportate la spital. Traficul se desfășoară îngreunat.
În urma impactului, autoturismul condus dinspre bretea a fost proiectat într-un alt autoturism al cărui conducător auto staționa pe DC 67 așteptând să pătrundă în drumul național, acest auto fiind la rândul său proiectat în altă mașină aflată în spate, transmite Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
La locul accidentului au intervenit salvatorii de la ISU și Ambulanța Sibiu. Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru șase persoane. Echipajele SMURD au transportat la UPU Sibiu doi bărbați de 47, respectiv 56 de ani, conștienți, cu contuzie abdominală si traumatism cranio-facial, iar Ambulanța a transportat la spital un bărbat de 44 de ani care a suferit un traumatism toracic și traumatisme de coloana cervicală.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.
Doi tineri au murit și alți doi au fost grav răniți într-un accident rutier devastator din Sibiu
O fată de 19 ani şi un tânăr de 22 de ani amu murit, în noaptea de luni spre marţi, şi alţi doi tineri au fost grav răniţi, într-un accident rutier produs în municipiul Sibiu.
Mai multe echipaje medicale şi de poliţie au intervenit, în noaptea de luni spre marţi, la un accident rutier produs în municipiul Sibiu.
„Din primele cercetări efectuate, se pare că şoferul unui autoturism a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu un autotren (TIR) parcat pe marginea părţii carosabile”, a transmis IPJ Sibiu.
În accident au fost implicate patru persoane, iar două au fost declarate decedate. Este vorba despre o tânără de 19 ani şi despre un tânăr de 22 de ani. Celelalte două persoane au ajuns la spital în stare gravă. Este vorba despre doi tineri, de 20 şi 22 de ani.
Pompierii militari au intervenit şi pentru stingerea incendiului izbucnit la compartimentul motor al autoturismului în urma impactului.