Procurorii militari ai Parchetului Militar de pe lângă Tribunalului Militar Bucureşti au dispus trimiterea în judecată pentru Alexandru Ionuţ Stoica, agent principal de poliţie şi fost angajat MAI, şi pentru Albert Ionuţ Ionescu, caporal şi angajat al MApN.
Potrivit anchetatorilor, Albert Ionescu se afla la volanul maşinii sale, alături de cumnatul său, Alexandru Stoica. La un moment dat, cei doi au intrat în conflict cu un căruţaş, au coborât din autoturism şi s-au luat la bătaie cu acesta. Agentul de poliţie a scos un briceag şi a început să-i aplice căruţaşului mai multe lovituri în zona toracică.
Victima a decedat la 45 de minute după conflict.
"Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a rezultat că, în seara zilei de 10 ianuarie 2015, în jurul orei 18:00, în timp ce agentul principal de poliţie Stoica Alexandru Ionuţ se afla pe o stradă din comuna Domneşti, judeţul Ilfov, în urma unei discuţii contradictorii avută cu victima A.F., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, folosind un briceag", se arată în rechizitoriul întocmit de procurorilor.
Cei doi inculpaţi sunt arestaţi preventiv din 13 ianuarie. Alexandru Ionuţ Stoica este acuzat de omor, iar Albert Ionuţ Ionescu, de complicitate la omor.
Dosarul va fi trimis Tribunalului Ilfov pentru soluţionare.