Sâmbătă, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, rata de incidenţă în Capitală a ajuns la 2,33/1000 de locuitori.
”A rămas purtarea obligatorie a măştii pe o distanţă de 50 de metri de către persoanele care staţionează în jurul şcolilor. Suplimentar a fost specificată o normă din Ordinul comun al ministrului Educaţiei şi Sănătăţii care legiferează că, la peste 2 la mie, orele de educaţie fizică vor avea loc doar în spaţiu deschis, fără purtarea măştii", a anunțat subprefectul Capitalei Antonela Ghiţă, într-o declaraţie de presă.
Restul hotărârii CMBSU cuprinde prevederi din HG 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu 10 septembrie.
Potrivit legislației, în maximum 48 de ore de la atingerea pragului COVID-19 de 2 la mia de locuitori, CMBSU pune în aplicare măsurile din Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie, pe baza analizei prezentate de DSP.
Printre altele, HG prevede următoarele:
- organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori
- la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
- organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor
evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de
locuitori, cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.
- se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
- se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
- se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
- se permite organizarea de evenimente private în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
- activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.