Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în ultimele 24 de ore, 18.300 pachete cu ţigări, în valoare de 213.800 lei, provenite din contrabandă. O parte din cantitatea de țigări a fost trecută peste frontieră, din Ucraina în România, cu ajutorul unei drone, potrivit realitateadesuceava.net.
Drona a fost observată miercuri noapte. Pe 3 noiembrie a.c., în jurul orei 00.20, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Vicovu de Sus – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au sesizat în zona de responsabilitate, un aparat de zbor de mici dimensiuni (posibil dronă) care s-a deplasat din Ucraina în România, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, județul Suceava şi, ulterior, s-a întors pe teritoriul statului vecin.
Imediat au fost informate autoritățile de frontieră din Ucraina, precum şi autorităţile competente despre producerea evenimentului, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, concomitent cu monitorizarea traseului aparatului de zbor.
De asemenea, în zona de responsabilitate pe direcţia respectivă s-au deplasat mai multe echipe operative care au luat măsuri de supraveghere și cercetare a zonei, ocazie cu care pe raza localităţii Vicovu de Sus, jud. Suceava, au fost descoperite, abandonate, două colete care conţineau țigări de contrabandă.
Ultimele baxuri cu țigări au fost descoperite în vegetaţia din apropierea localității Lunca la Tisa, județul Maramureș, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 2.500 pachete țigări, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.
Mai multe detalii pe realitateadesuceava.net.