Marius Geantă, co-fondatorul Centrului pentru Inovaţie în Medicină, a afirmat în cadrul emisiunii Realitatea TV Jocuri de Putere, că în urma calculelor făcute, pacienţii vor primi tratamentele de abia în decembrie. "Am facut nişte calcule, pacienţii nu vor primi mâine tratementul. De abia în luna decembrie, primul pacient român cu formă avansată de Hepatita C va fi tratat, la doi ani după ce pacienţii din alte ţări au primit această terapie", a explicat Marius Geantă.
Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi consideră, de asemenea, că pacienţii vor primi tratamentul de abia în decembrie.
"România nu a mai actualizat lista de medicamente compensate din 2008, cu excepţia a 25 de molecule introduse anul trecut. Marile descoperiri nu sunt însă disponibile şi nici nu vor fi prea curând", a precizat Cristian Buşoi, la Realitatea TV.
Legat de delistarea unor medicamente, acesta a precizat că nu este neapărat un lucru rău. "Lucrurile aceste trebuiau explicate într-un mod onest. Pentru pacienţii cu Hepatita C este o veste bună. Parte proastă este că au fost puşi să aştepte atât timp", a afirmat europarlamentarul.
"Primii pacienţi vor fi cu adevărat trataţi de abia în decembrie pentru că trebuie să se analizeze dosarele, până se fac contractele, până se aduc medicamentele...", a mai spus Cristian Buşoi.
Cezar Irimia, preşedintele Federaţei Asociaţii Bolnavilor de Cancer, spune că aceşti pacienţi sunt condamnaţi la moarte. "De doi ani de zile câştigăm procese pentru pacienţi. Credeam ca dupa primele procese pierdute, se va actualiza lista de medicamente", a completat acesta..
"Se spune că nu sunt bani.. Mă îndoiesc că nu sunt bani pentru pacienţi, atât timp cât salariile deminitarilor se majorează", a adăugat Cezar Irimia.
Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, a afirmat că doar 5.000 de pacienţi vor primi tratamentul fără interferon.
Statisticile arată însă că aproximativ 2 milioane de români suferă de Hepatita B sau C.