"În general, există un decalaj de circa o lună între o autorizare eliberată de FDA (Agenţia Americană pentru Medicamente) şi eliberată de Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, ne aşteptăm ca, probabil, sfârşit de mai - început de iunie să acorde şi Agenţia Europeană a Medicamentului această autorizare", a afirmat Gheorghiță, citat de Agerpres.
Potrivit medicului militar, România va avea suficiente doze de vaccin pentru imunizarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani: "Din câte ştiu, avem peste 20 de milioane de doze de la compania Pfizer deja contractate, care sunt livrabile până în septembrie, ceea ce ne asigură vaccinarea şi pentru această grupă de vârstă. Nu trebuie să mai contractăm doze suplimentare. Ca să înţelegem, între 12 şi 15 ani vorbim de circa 800.000 de persoane eligibile, nu e un număr foarte mare, deci putem asigura practic 1,6 milioane de doze. Putem să asigurăm sută la sută acoperire vaccinală. (...) Deci avem doze suficiente încât să asigurăm şi vaccinarea acestei grupe de vârstă, mai ales că nu vorbim de un dozaj diferit sau de o schemă diferită, acelaşi tip de vaccin se poate folosi fără nicio problemă".
În plus, Valeriu Gheorghiță a spus că, din datele furnizate de compania Pfizer, probabil că din luna iulie se va livra vaccin reconstituit. "Probabil că din luna iulie, dar nu ştim dacă vom şi primi aceste doze, vaccinul va fi condiţionat, deja reconstituit şi nu va mai fi nevoie de reconstituire cu ser fiziologic, este \"ready to use\", se extrag doar dozele 0,3 ml din flaconul deja reconstituit, ceea ce va uşura, iarăşi, procesul de vaccinare", a arătat șeful CNCAV.