Povestea extraordinară a pianistei Joyce Hatto a început cu doar câțiva ani înaintea morții sale, când avea deja 70 de ani și fusese diagnosticată cu un cancer în formă avansată. După o carieră obscură și fără să fi concertat în public, ea și-a dedicat ultimii ani înregistrării a peste o sută de capodopere clasice, semnate de Beethoven, Mozart, Prokofiev, Ceaikovschi, Brahms sau Chopin.
Toate producțiile au fost lansate de casa de discuri a soțului artistei, “Concert Artist Recording,” o firmă cu reputație bună la vremea respectivă, potrivit Interlude.
Interpretările au provocat un șoc printre critici și jurnaliști renumiți de muzică clasică, dar și printre pianiștii profesioniști. Toți s-au declarat încântați de “eleganța și virtuozitatea tehnică” a lui Joyce Hatto. În 2006, când a murit, artista a fost omagiată de publicații serioase, precum The Guardian.
Peste doar câteva luni, un pasionat de muzică clasică a semnalat asemănarea izbitoare între una dintre interpretările lui Hatto și cea a unui pianist maghiar. Analizate din nou de profesioniști, înregistrările s-au dovedit a fi parțial FALSE.
Specialiștii au dovedit că soțul artistei a creat samplere din interpretările altor pianiști, le-a modificat digital și le-a inserat în porțiunile în care erau perceptibile viciile de tehnică ale lui Joyce Hatto.
Revista Gramophone a afirmat că n-a mai exista niciodată un scandal de asemenea proporții și a sugerat că Hatto ar f fost complice. Pe de altă parte, soțul pianistei a continuat să susțină că n-a greșit, deși i s-a reproșat faptul că succesul de vânzările al CD-urilor s-a datorat muncii altor artiști.
Deși reprezentanții Industriei Fonogramice britabice