Partea canadiană a anunțat că poate să susțină cu până la 3 miliarde de dolari finanțarea dezvoltării proiectelor nucleare de către Nuclearelectrica, operatorul Centralei Nucleare de la Cernavodă și respectiv Energonuclear, subsidiara SNN pentru dezvoltarea proiectului.
Reamintim că Nuclearelectrica trebuie să construiască două noi reactoare nucleare de tip CANDU la Cernavodă.
Construcția celor două reactoare CANDU-6 suplimentare va adăuga 1.400 de megawați în banda sistemului energetic din România.
„Relațiile de colaborare dintre țările noastre în domeniul nuclear civil datează din anii 70, când Romania a luat o decizie istorică și înțeleaptă de a fi singura țară din blocul comunist care urma să dezvolte un program nuclear bazat pe o tehnologie vestică și singura țară europeană care a ales să folosească tehnologia CANDU. Suntem recunoscători pentru întreg sprijinul primit prin finanțarea de 3 miliarde de dolari canadieni, o recunoaștere a relației bilaterale excepționale și a importanței strategice a acestei investiții, susținută constant la toate nivelurile statului român”, a declarat Sebastian Burduja.
„Proiectul pentru noile unități 3 și 4 reprezintă o oportunitate pentru Canada de a-și valorifica expertiza nucleară puternică și de a lucra cu aliații noștri cheie pentru a ajuta la furnizarea unei soluții energetice sigure, fără emisii, cu tehnologie canadiană unui aliat european”, a declarat la rândul său ministrul canadian al energiei și resurselor naturale