Deţinuţii de la penitenciarul de maximă siguranţă Codlea au o cameră conjugală, unde se vor putea întâlni cu iubitele sau cu soţiile. Conducerea penitenciarului a amenajat această cameră cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, dar şi ca răspuns la cerinţele Uniunii Europene.
Cei mai fericiţi vor fi deţinuţii care s-au căsătorit în închisoare. Ei pot să-şi petreacă, la prima întâlnire 48 de ore împreună cu partenerul, după care au voie să petreacă în camera nupţială câte două ore pe lună. Condamnaţii căsătoriţi în afara penitenciarului pot folosi camera nupţială doar două ore la trei luni.
Ca să-şi poată vedea partenera, deţinuţii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar şi să dea o declaraţie că nu suferă de boli cu transmitere sexuală. Amenajarea camerei a costat 8.000 de lei. Ea este dotată cu televizor, casetofon, frigider, cuptor cu microunde şi o baie ultramodernă. Camera va fi inaugurată peste 2 zile de doi deţinuţi care s-au căsătorit acum o lună în penitenciar.