Mai exact, Călin Popescu Tăriceanu cere Curții Constituționale să verifice existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public prin DNA, în urma anchetei procurorilor în care se cercetează modalitatea în care a fost elaborat proiectul OUG 13.
În sesizarea transmisă CCR, președintele Senatului susține că Ordonanța de Urgență 13/2017 abordează o temă de politică penală, iar asta intră în competența Parlamentului și Guvernului, subliniind că alte instituții din justiție pot, cel mult, să ofere un punct de vedere în privința unor astfel de acte normative.
“Conflictul juridic de natură constituțională pe care președintele Senatului îl aduce în atenția Curții Constituționale a României a fost generat de demersurile procurorilor din cadrul DNA, constând în anchetarea circumstanțelor în care a fost elaborat proiectul de ordonanță de urgență al Guvernului referitor la modificarea și completarea Codului penal, respectiv a Codului de procedură penală, fapt care a creat blocaje instituționale. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017, abordează o temă de politică penală a statului român, ori, măsurile de politică penală se află în competența exclusivă a Parlamentului și a Guvernului, alte autorități publice, inclusiv autoritatea judecătorească, pot exprima puncte de vedere în această materie, pot și trebuie să fie consultate, dar nu pot avea putere de interferență, de amestec discreționar, inclusiv de urmărire penală, nici a structurilor Parlamentului, nici a structurilor Guvernului, se menționează în sesizarea trimisă Curtea Constituțională a României”, se arată într-un comunicat remis de Senat.
Totodată, Tăriceanu consideră că, prin deschiderea acestei anchete, reprezentanții Ministerului Public au uzurpat unele dintre competențele Guvernului, prin Ministerul de Justiție, fapt care a condus la apariția prezentului conflict juridic de natură constituțională, în sensul deciziilor CCR.
În finalul sesizării, Călin Popescu Tăriceanu solicită CCR ca prin decizia pe care o va pronunța să deblocheze conflictul, dar și să statueze faptul că pe viitor, organele de urmărire penală nu pot ancheta oportunitatea elaborării actelor normative.
Reamintim că DNA anchetează modul de elaborare a OUG 13/2017, în urma unui denunț depus după adoptarea actului normativ. Procurorii au solicitat, astfel, Ministerului Justiției documente privind persoanele care au lucrat la redactarea ordonanței de urgență.