A fost apostolul care, după primul Sinod Apostolic (anul 50), ținut la Ierusalim, a fost trimis în Antiohia, pentru a duce creștinilor din acest ținut hotărârile primei adunări a comunității creștine. L-a însoțit pe Sfântul Apostol Pavel în cea de-a doua călătorie a sa, în care au străbătut Frigia, Galatia, apoi Macedonia. De aici au plecat în Corint, unde Sfântul Sila a fost hirotonit episcop al Corintului.
Sfântul Apostol Silvan a fost alături de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, amândoi pomenindu-l în scrisorile lor. Apostolul Silvan a fost făcut episcop al Tesalonicului.
Sfântul Apostol Crescent a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit pe Hristos în Galia. A avut sfârșit mucenicesc în timpul împăratului Traian (98-117).
Sfântul Apostol Epenet a fost episcop în Cartagina.
Sfântul Apostol Andronic este pomenit și în 17 mai, împreună cu Iunia, ajutătoarea lui. A fost episcop în Panonia.
Sursa: agerpres.ro