Călătorim cu transportul în comun pe riscul nostru! CFR Călători nu are o poliță de asigurare pentru situațiile nefericite în care călătorii sunt răniți din culpa companiei.
Asta deși CFR plimbă cu trenurile sale, în medie, 50 de milioane de oameni anual. Nici compania care administrează autostrăzile nu are o poliță de asigurare. Astfel, șoferii care își strică mașinile din cauza gropilor sunt nevoiți să plătească singuri reparațiile. Statul român e deseori obligat să plătească pagubele, dar în lipsa polițelor compensațiile se acordă greu, după mulți ani de procese.
Până în 1991, în prețul biletului de tren era inclusă asigurarea călătorilor și a bagajelor. Ulterior, astfel de asigurări au devenit facultative. Așa că Ministerul Transporturilor a decis să renunțe la ele, din lipsa fondurilor. Mircea Ilie a lucrat o viață la CFR și își amintește bine situația de dinainte.
Metrorex e singura companie din subordinea Ministerului Transporturilor care are încheiată o poliță de asigurare pentru cei 700 de mii de oameni care circulă zilnic cu metroul. 54 mii de lei plătește asigurătorului în fiecare an.
.