În urma testelor de pînă acum, s-a demonstrat o acuratețe de circa 90 la sută din cazurile depistate. Coordonatoarea experimentului, dr. Claire Guest, explică pentru BBC fenomenul prin care câinii pot detecta boala pe baza mirosului lor foarte dezvoltat.
„Câinele este un bio-senzor foarte sofisticat, prin fiecare parte a anatomiei lui: de la blana sa, până la coadă. Evoluția i-a conferit un nas hipersensibil, cu o capacitate de a simți mirosuri extrem de subtile. Dacă ne gândum la câți oameni folosesc transportul aerian și la câinii care depistareză materiale explozibile de la bordul avioanelor, ne vom da seama că importanța lor este crucială. Așadar, de ce să nu ne bazăm pe ei și în cazul asistenței medicale?”
Câinii sunt antrenați pentru a verifica probe de urină de la diverși pacienți. Cei care au anumite forme de cancer, cum este cel de prostată, sunt reperați prin modificările olfactive ale probelor de urină, iar câinii pot sesiza aceste transformări față de normal.
Programul încă se află în faza de testare, dar cercetătorii spun că este doar o chestiune de timp până ce acesta va fi lansat oficial.