Trupul neînsufleţit al unei tinere de aproximativ 25 de ani a fost descoperit, joi, pe o plajă din Mamaia.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au afirmat că pe trupul tinerei nu erau urme vizibile de violenţă.
“La data de 28 septembrie, în jurul orei 10.20, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe plajă, se află cadavrul unei persoane de sex feminin. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă. În cauză, cercetările continuă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor producerii evenimentului”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
"Am fost anunţaţi de către nişte turişti că o persoană este la firul apei, înecată. Când am ajuns aici era o maşină de Poliţie şi ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva. La faţa locului era o persoană la firul apei, s-a înecat. Nu ştim dacă este singura persoana care a intrat sau dacă sunt mai multe persoane. Facem verificări dacă găsim haine, ceva obiecte ale persoanei. Dacă a intrat singură în apă, e foarte greu să mai alerteze cineva. Sezonul s-a cam terminat, nu prea este lume pe plajă. Marea este agitată, steagul roşu este arborat, nu se ţine cont. Nu ştim cu cine era, ce s-a întâmplat mai exact. Are cam 25 de ani” a declarat Georgian Goariu, salvamar, pentru Ziua de Constanţa.
La faţa locului au sosit echipaje medicale care au constatat decesul.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care tânăra şi-a pierdut viaţa.