”La data de 29 mai a.c., în jurul orei 13:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în albia lacului Bâtca Doamnei, a fost identificat corpul unei persoane, de sex feminin”, a anunţat, luni, Inspectoratul Județean de Poliţie Neamţ.
Poliţiştii au stabilit identitatea persoanei, o femeie în vârstă de 42 ani, din Vădurele, persoană dispărută din data de 11.12.2022.
”Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai transmis sursa citată.
Surse judiciare, citate de News.ro, au precizat că trupul femeii era în stadiu avansat de descompunere, astfel că nu s-a putut stabili dacă acesta prezenta sau nu urme de violenţă.
Anchetatorii aşteaptă concluziile medicilor legişti.