Banii care rămân în România, în cel mai bun caz, sunt 15 milioane de euro, în şapte ani, şi doar dacă spaniolii decid că vor să asambleze toate trenurile la Atelierele Griviţa, scrie Economica.net.
Compania spaniolă CAF a câştigat licitaţia pentru 51 de noi trenuri de metrou organizată de Metrorex, cu o ofertă de 307,6 milioane de euro, 380 de milioane de euro, cu TVA. Alstom a avut o ofertă de 322 de milioane de euro şi a pierdut, iar Astra Vagoane Călători Arad, PESA Polonia şi chinezii de la CSR au fost descalificate, pentru că nu corespundeau cerinţelor tehnice din caietul de sarcini.
CAF a participat la licitaţia Metrorex cu subcontractorul Atelierele CFR Griviţa, firma românească cu care a colaborat şi la precedentul contract de 145 de milioane de euro pentru 24 de trenuri, pe care l-a câştigat, acum patru ani, de la Metrorex.
Partea ce revine românilor este asamblarea unor trenuri spaniole. Câte se vor asambla în România, decid ei, încă nu se ştie, Metrorex nu furnizează informaţii privind contractul până în 20 martie, când e termenul limită pentru depunerea contestaţiilor pe această licitaţie.
Spaniolii de la CAF au doar un acord de principiu cu Atelierele Grivița. Mai multe...