Vânătoarea de la Balc, din judeţul Bihor, organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac, a început sâmbătă dimineaţă, evenimentul desfăşurându-se pe parcursul a două zile, iar, la final, carnea mistreţilor care vor fi împuşcaţi va fi donată unor orfelinate şi cămine de bătrâni.
Gonaci din rândul localnicilor şi vânători s-au adunat, sâmbătă dimineaţă, la intrarea pe fondul de vânătoare, unde li s-a făcut un instructaj. Potrivit Mediafax, vânătoarea de mistreţi se va desfăşura pe parcursul a două goane,
Pentru cele două zile de vânătoare, gonacii vor primi 100 de lei şi carne de mistreţ, iar vânătorii câte 140 de lei şi carne de mistreţ, scrie Vocea Transilvaniei.
Doi medici de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor se află pe domeniul de vânătoare de la Balc, pentru a face analize mistreţilor care vor fi împuşcaţi.
"Vânătoarea a început. Noi avem acolo o echipă de doi medici care recoltează probe şi le va analiza, împreună cu medicul concesionar din Balc, care are contract cu asociaţia de vânătoare a domnului Ţiriac", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Remus Moţoc.