Restaurantele și cafenelele s-au redeschis după zece zile. De asemenea, sălile de sport, piscinele, cinematografele, teatrele, circurile și muzeele pot găzdui din nou publicul la 30% din capacitatea lor.
De luni, a doua zi după alegeri, copiii vor putea merge din nou la creșe, iar elevii vor reveni la curs o săptămână mai târziu.
Ministrul Sănătății, Kostadin Anguelov, a dat asigurări că, deși țara se află ”în vârful celui de-al treilea val, lucrurile se vor îmbunătăți în următoarele săptămâni.”
”Trebuie să găsim un echilibru între sănătatea mintală și sănătatea fizică”, a adăugat ministrul, anticipând criticile.
Decizia autorităților a fost aspru criticată de personalul de urgență. Într-o declarație, cadrele medicale au denunțat ”o farsă și o amenințare la adresa vieții pacienților”.
Criticile vin în contextul în care numărul persoanelor spitalizate depășește 10.000 în țara cu puțin peste șapte milioane de locuitori. Mai mult, Bulgaria are una dintre cele mai mari rate de deces din UE. În capitala Sofia, ambulanțele trebuie să aducă pacienții care au nevoie de terapie intensivă acasă la domiciliul lor din lipsa paturilor disponibile.
”Când închidem, jumătate dintre oameni ne învinovățesc că îi privăm de cultură și sport, când deschidem, cealaltă jumătate ne insultă”, a ripostat inspectorul general de sănătate, Anguel Kountchev, potrivit Agerpres.