Potrivit documentului citat, din totalul celor 251 de angajaţi din sectorul medical diagnosticaţi cu noul coronavirus 30 sunt medici, iar 124 sunt asistenţi medicali, scrie AGERPRES.
Alţi 67 lucrează ca infirmieri, iar 30 ca personal auxiliar. Personalul medical care a contactat COVID-19 lucrează în Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati", Spitalul Municipal Dorohoi, Spitalul de Recuperare "Sfântul Gheorghe" Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, dar şi un centru privat de dializă. Până în prezent, 159 de persoane din totalul celor îmbolnăvite au fost declarate vindecate. Două cadre medicale, un medic şi o asistentă medicală, au decedat.