În cursul unei discuţii telefonice sâmbătă după-amiază, Boris Johnson i-a oferit preşedintelui ucrainean "sprijin economic şi umanitar continuu", a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de dpa.
Boris Johnson i-a spus, de asemenea, lui Volodimir Zelenski că este "mai hotărât ca niciodată să întărească Ucraina şi să-l învingă pe Putin".
Volodimir Zelenski l-a informat pe Boris Johnson despre luptele crâncene din estul Ucrainei şi despre continuarea asediului oraşului-port Mariupol. Preşedintele ucrainean a precizat, de asemenea, care sunt echipamentele militare dorite de Ucraina pentru a-şi asigura apărarea.
Boris Johnson îi promite lui Volodimir Zelenski consolidarea "sprijinului militar"
