„Nu avem nicio dovadă că rușii sunt implicați în mod curent în încercarea de a submina procesele noastre democratice în acest moment. Nu avem probe certe, dar avem o mulțime de dovezi că rușii sunt capabili să facă acest lucru”, a declarat Boris Johnson într-un dialog avut cu moderatorul emisiunii, Robert Peston.
Afirmațiile sale survin în aceeași zi în care The Sunday Times a publicat informația conform căreia Rusia este capabilă să spargă sitemele informatice ale partidelor politice britanice în timpul următoarelor alegeri.
„S-a văzut ce s-a întâmplat în Muntenegru, unde a existat o tentativă de lovitură de stat într-un stat european și chiar și o tentativă de asasinare a liderului acelui stat. Nu există îndoială că Rusia este în spatele acestor evenimente, ca să nu mai vorbim despre implicarea ei în situația din Ucraina”, a declarat Boris Johnson, care are programată o vizită în Rusia în următoarele săptămâni, subliniază Huffington Post.