FACIAS a solicitat procurorilor să verifice scurgerile de informații în presă prin care jurnaliștii de la Evenimentul Zilei primeau date nepublice din anchetele penale. Jurnalistul Mirel Curea, prim-redactor șef adjunct la Evenimentul Zilei, a făcut publice detalii despre modul în care fostul procuror șef DNA, Laura Codruța Kovesi informa personal, telefonic sau prin e-mail unii jurnaliști, „în timp util, cu privire la arestările ce urmau să fie făcute”.
Nu este prima dată când apar informații referitoare la astfel de fapte deosebit de grave. Cu toate acestea, autoritățile nu au luat până acum nicio măsură.
Sunt de notorietate scurgerile de informații în presă când, de la cabinetul doamnei Kovesi, la vremea aceea Procuror General al României, au fost transmise date referitoare la anchete penale în atenția jurnalistului Mircea Marian, scrie stiripesurse.ro.
Trebuie verificat dacă scopul urmărit de către Laura Codruța Kovesi prin divulgarea acestor informații nedestinate publicității a fost acela de a obține un folos personal injust printr-un câștig de imagine în fața opiniei publice, sau/și de a crea un prejudiciu direct și greu de reparat în privința imaginii și vieții personale a personelor anchetate și familiilor acestora, încălcând astfel dreptul persoanelor la demnitate și la viață privată, precum și la un proces echitabil și garantarea prezumției de nevinovăție.
Având în vedere posibilitatea ca aceste fapte să fi fost săvârșite în mod continuu de către Laura Codruța Kovesi, atât în funcția de Procuror General al României, cât și în funcția de Procuror Șef al DNA București, FACIAS a sesizat organele penale competente cu privire la posibila săvârșire a faptei ”de divulgare a secretelor de serviciu sau nepublice de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă prin acestea sunt afectate interesele unei persoane sau activitatea unei persoane” prevăzută de art. 304 NCP.