Avocatul lui Bogdan Olteanu a confirmat faptul că fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a demisionat din funcţia de viceguvernator al BNR.
Bogdan Olteanu a fost eliberat vineri noaptea, după 24 de ore de la reţinerea sa de către DNA pentru o acuzaţie de trafic de influenţă care ar fi avut loc în 2008, în perioada când deţinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Olteanu este acuzat că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a-l susţine în funcţia de guvernator al Deltei pe jurnalistul Liviu Mihaiu. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu de judecătorii instanţei supreme.
"E un moment greu. E un moment trist şi o perioadă foarte tristă, sper să se termine cât mai repede. Doresc să obţin achitarea cât mai rapid pentru a reîncepe o viaţă normală. Până la acel moment voi face ceea ce onoarea şi respectul faţă de instituţia din care am făcut parte îmi cere. Voi transmite cât de rapid demisia mea din conducerea Băncii Naţionale şi voi urma să îmi susţin cauza în justiţie", a declarat fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor la ieşirea din arest.
Sursa: mediafax.ro