Ministrul Sănătăţii a explicat că încearcă să găsească soluţii pentru ca pacientul român să poată avea dreptul garantat prin Constituţia României, acela al dreptului la ocrotirea sănătăţii, statul fiind obligat să "ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice" (Articolul 34 din Constituţia României).
Bodog a afirmat, la Realitatea TV: "Reacţia publică a fost foarte ciudată la legea vaccinului obligatoriu. Există o serie de părinţi fericiţi că s-a luat această măsură şi o serie de pseudospecialişti care dau tot felul de sfaturi pe Facebook. Au existat voci care ne-au spus că nu putem îngrădi dreptul la educaţie al copilului. Vom avea dezbatere publică pe lege săptămâna viitoare, joi, la care voi fi şi eu prezent. Eu am două fete, amândouă vaccinate, şi o spun cu tot curajul şi îmi pare rău că cei care lansează mesaje anti-vaccin au fost vaccinaţi şi şi-au vaccinat copiii şi acum susţin campanii împotriva vaccinării altor copii.
Un părinte responsabil trebuie să îşi vaccineze copilul. Un stat responsabil trebuie să aibă o prevedere clară în ce priveşte vaccinarea. Dar un stat responsabil trebuie să ofere şi vaccinul. Acesta e motivul întârzierii legii vaccinării copiilor."
"Avem toţi banii prevăzuţi pentru vaccinare în buget, în întregime. Toate vaccinurile sunt gratuite. Ministerul plăteşte un tarif de vaccinare pentru fiecare medic care vaccinează", a spus ministrul Sănătăţii.
Dacă vor fi prevăzute sancţiuni, spune ministrul Sănătăţii, în legea vaccinurilor, acestea nu vor fi doar pentru părinţi, ci vor merge până la ministrul Sănătăţii, oricine va fi el la acel moment.