Tinereţea, din păcate, nu este o garanţie a unei stări de sănătate excelentă. Există anumite afecţiuni ce pot cauza suferinţe, mai ales în rândul bărbaţilor, încă de la o vârstă fragedă.
Spondilita anchilozantă este cunoscută şi sub denumirea de boala cronică a bărbatului tânăr deoarece aceasta afectează tinerii cu vârste cuprinse între 19-20 ani, deşi cel mai adesea debutul acestei boli are loc în jurul vârstei de 40-45 de ani.
Din păcate, acestă boală pare să afecteze cam 0,4 – 0,5% din populație și adesea este cea mai frecventă afecțiune inflamatorie a coloanei.
Din nefericire, oamenii nu sunt obișnuiți ca la primul simptom de durere, mai ales la nivelul coloanei, să se prezinte la medicul de specialitate pentru a se supune unor investigații medicale care să depisteze la timp cauza. Chiar dacă durerea lombară este des întâlnită, aceasta de cele mai multe ori este pusă pe seama poziției incorecte de la birou, a statului prelungit pe scaun sau a oboselii.
Trebuie totuși precizat faptul că nu orice durere de spate înseamnă că este prezentă spondilita anchilozantă. Însă în cazul în care durerea persistă mai mult de trei luni este obligatorie vizita la medicul specialist pentru a putea începe imediat tratamentul corect, scrie clicksanatate.ro.