Cancerul pulmonar îmbolnăveşte tot mai mulţi români, 75% din totalul cazurilor diagnosticate cu această boală fiind identificate în stadiu inoperabil, această situaţie limitând drastic şansele de supravieţuire ale pacienţilor.
În România, categoria de vârstă cea mai expusă acestei boli este reprezentată de persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 – 65 de ani, 85% dintre pacienţii diagnosticaţi fiind fumători cronici.
De altfel, fumatul reprezintă principalul factor de risc care cauzează apariţia cancerului pulmonar – peste 90% dintre persoanele care suferă de această boală au fost sau sunt fumători curenţi. Mai mult, comparativ cu nefumătorii, riscul de îmbolnăvire la fumători este de 30 de ori mai mare.
Pe lângă fumat, alţi factori de risc asociaţi cancerului pulmonar sunt expunerea la un fond chimic în care sunt prezente substanţe ca radonul sau azbestul, expunerea profesională sau accidentală la radiaţiile ionizante, dar şi preexistenţa unor afecţiuni pulmonare precum cicatriciile granulomatoase sau sclerodermia.
Cancerul pulmonar mai poate fi cauzat şi de existenţa unui alt cancer în antecedente personale, cum ar fi cancerul din sfera O.R.L, conform descopera.ro.