Potrivit site-ului Qatar Airways, compania va respecta noile directive cât timp pasagerii dețin o viză în regulă.
"Cetățenii din șapte țări (Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen), precum și toți refugiații în posesia unei vize în regulă sau de ședere permanentă (carte verde) vor fi autorizați să meargă în Statele Unite", potrivit unui comunicat.
Această decizie a fost luată după ce vineri un judecător federal din Seattle a blocat decretul președintelui american ce interzice intrarea în SUA a cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane, precum și a tuturor refugiaților.
Mulți cetățeni din aceste șapte țări au fost reținuți în ultimele zile la sosire pe aeroporturile americane sau împiedicați să se îmbarce din alte tari, în timp ce au avut loc proteste internaționale puternice și condamnări ale organizațiilor de apărare a drepturilor omului.
Qatar Airways, care deservește cel puțin 15 orașe din SUA dintre care New York, Atlanta și Chicago, a respectat inițial interdicția.
Sursa: agerpres.ro