Continuă haosul în domenii-cheie din țara noastră! De astăzi, angajați din mai multe primării reiau protestele și intră în grevă din cauza salariilor.
Sindicaliștii spun că au ajuns la mila Guvernului și în ultimii ani majorările salariale au fost blocate.
Cei din administrație spun că sunt 60.000 de angajați care așteaptă o majorare salarială de 500 de lei brut, adică puțin peste 320 de lei net.
Sindicaliștii spun că impactul comunicat de Ministerul de Finanțe în urmă cu patru săptămâni este de 315 milioane de lei.
În cazul în care nu se remediază problemele, atunci angajații din administrație iau în calcul să declanșeze o grevă generală fie pe data de 15 mai ca să blocheze subvențiile APIA, fie pe data de 3 iunie, ca să blocheze desfășurarea alegerilor.
Și Federația Solidaritatea Sanitară din sănătate decide mâine dacă va intra în grevă fin cauza salariilor.
Sindicaliştii din comerţ pichetează, luni, sediul Ministerului Muncii. Principalele revendicări
Membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ, organizaţie afiliată CNS Cartel Alfa, ies luni, în stradă. Aceștia urmează să picheteze sediul Ministerului Muncii între orele 11:00 -13:00. Sindicaliștii spun că își doresc ca prin această acţiunea se atrage atenţia guvernanţilor că lucrătorii din comerţ au dreptul la condiţii de muncă şi salarii decente.
Principale revendicări ale protestatarilor vizează: scutirea de taxe a tichetelor de masă şi de vacanţă; introducerea în Codul Muncii a coeficienţilor de ierarhizare şi a limitelor maxime şi minime ale sporurilor; indexarea salariilor din mediul privat cu rata inflaţiei simultan cu creşterea salariului minim pe economie pentru a menţine echilibrul şi pentru a contracara impactul inflaţiei asupra nivelului de trai al angajaţilor; un contract colectiv de muncă la nivel naţional pentru a standardiza şi a proteja drepturile şi beneficiile lucrătorilor.
"În acest fel, se poate îndeplini obiectivul de acoperire a cel puţin 80% din angajaţi cu prevederile unui contract colectiv de muncă. Lucrătorii din comerţ resimt presiuni atât din partea angajatorilor care adesea îi menţin pe salarii mici, foarte mulţi fiind pe minimul pe economie, într-un domeniu în care productivitatea muncii este foarte ridicată şi profiturile la fel, dar şi din partea guvernului care le ignoră doleanţele. Taxarea suplimentară a bonurilor de masă reduce din veniturile câştigate de lucrători, venituri esenţiale care pentru un angajat din comerţ fac diferenţa. Creşterile salariale din sector vin adesea, dacă nu întotdeauna, pe fondul creşterii salariului minim pe economie, aflat la un nivel cu mult sub valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent", se arată într-un comunicat de presă al sindicaliştilor.
Conform Federaţiei Sindicatelor din Comerţ, "precaritatea lucrătorilor din comerţ se observă nu doar în salarizarea scăzută, dar şi în presiunile pe care schimbările tehnologice le are asupra profesiei - ascensiunea inteligenţei artificiale, creşterea mecanismelor de supraveghere şi control, dar şi problema productivităţii".
"Toate aceste mecanisme ce promit un magazin mai prietenos pentru consumator nu fac decât să ducă la extenuare şi la un nivel de stres ridicat în rândul lucrătorilor", mai arată sursa citată.