Potrivit acesteia, nimeni nu a fost rănit.
"Incendiul a fost lichidat de pompieri, astfel că acesta nu s-a extins la alte locuinţe din imobilul de tip P+3E. A fost afectată de flăcări în totalitate o garsonieră, de aproximativ 12 mp. De asemenea, au fost afectate de fum holul şi casa scării. Pompierii au evacuat un număr de 30 de persoane dintre care 25 erau minori. Trei adulţi şi doi minori au primit îngrijiri medicale. O persoană de 18 ani a fost transportată la CPU Mediaş cu atac de panică. Restul de patru persoane au refuzat transportul la spital. Cele 50 de persoane autoevacuate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. În garsonieră nu se afla nicio persoană în momentul izbucnirii incendiului", a precizat Andreea Ştefan.
Incendiul a fost cauzat de un "scurtcircuit electric produs la un aparat de încălzire improvizat", a arătat sursa citată.