Totul după ce, în primăvară, Blaga și Videanu au fost audiați ca martori în dosarul campaniei electorale din 2009, în care au fost trimise în judecată Ioana Băsescu și Elena Udrea. Atunci, ei i-ar fi mințit pe anchetatori.
"Un dosar deschis în 2015. Nu pot să vă spun ce infracțiuni există în acest dosar. Am dat o declarație cât se poate de amplă în 10 minute", declara Blaga în data de 24 aprilie.
Cele zece minute îi aduc acum noi probleme penale fostului lider liberal. Coleg cu Blaga la șefia vechiului PD-L, Adriean Videanu, audiat de asemenea în dosarul campaniei din 2009, are parte de aceeași soartă.
,,Aceștia au susținut că nu cunosc nimic despre serviciile de consultanță prestate în cadrul campaniei electorale de către Andronic Dan Cătălin și Tal Sillberstein și că nu au fost implicați în negocierea contractelor sau efectuarea plăților pentru aceste servicii. Din celelalte probe administrate în cauză rezultă indicii că aceste afirmații sunt nereale.”, susțin procurorii.
Anchetatorii au hotărât să separe ancheta de dosarul Ioanei Băsescu și Elenei Udrea și să îi cerceteze separat pe Blaga și Videanu pentru mărturie mincinoasă. Contactaţi de Realitatea TV, Vasile Blaga a declarat că nu a mințit niciodată în fața anchetatorilor, iar Adriean Videanu a refuzat să ofere un punct de vedere. Ambii sunt vizați și în alte anchete.
Dosarul campaniei prezidențiale din 2009 a apărut în toamna anului trecut. Atunci, Elena Udrea și Ioana Băsescu au fost acuzate de implicarea în strângerea ilegală de fonduri pentru campanie.