Specialiştii spun că imediat după ce începeţi să renunţaţi la ţigări, există beneficii imediate pentru organism. Potrivit unor studii, tensiunea arterială începe să se normalizeze, iar creierul este mai bine oxigenat, ceea ce înseamnă că şi neuronii funcţionează mai bine, scrie Adevarul.
Pe lista de beneficii după renunţarea la fumat trebuie menţionat şi faptul că secreţiile bronşice scad chiar din următoarele zile.
Mai mult, mai arată specialiştii în urma studiilor că în mai puţin de o lună, persoanele care aplică o metodă de renunţare la fumat, se simt mult mai energici şi nu vor mai resimţi o oboseală atunci când merg pe jos sau urcă scările. În ultimii ani, potrivit statisticilor, tot mai multe persoane sunt interesate de lista de metode de renunţare la fumat. Specialiştii spun că una dintre metodele de renunţare la fumat greşite este aceea în care vrei să te laşi de ţigări treptat.
Dependenţa de nicotină nu este o boală pe care să o tratezi cu „binişorul”. De obicei, cei care se gândesc la una dintre metodele de renunţare la fumat şi fumează mai puţin, îşi păstrează ţigările fix pentru momentele plăcute ale zilei: dimineaţa la cafea, după masă sau la un vin cu prietenii. Prin această metodă de renunţare la fumat nu fac altceva decât să prelungească perioada de sevraj.