„La faţa locului s-a deplasat un colectiv de poliţişti care au constatat că apelantul locuieşte în aceeaşi casă cu nora sa, o minoră de 15 ani, din judeţul Mehedinţi, care le-a declarat poliţiştilor că nu-l mai găseşte pe fiul său de 7 luni. Întrucât au existat suspiciuni cu privire la cele declarate de mamă, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, au fost efectuate căutări în proximitatea locuinţei, iar cadavrul minorului a fost găsit într-o zonă cu vegetaţie deasă, fiind pus într-o pungă de plastic. Cadavrul copilului a fost transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei, rezultatul fiind că moartea a fost patologică şi neviolentă”, a anunţat IPJ Dolj.
Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.