Părinţii bebeluşului au folosit o sticlă de apă aflată în minibarul hotelului de patru stele din staţiunea Balvanyos ca să-i prepare laptele praf copilului, iar în urma anchetei celor de la Protecţia Consumatorului s-a dovedit că apa conţinea o substanţă chimică mortală, pe care cameristele au pus-o din greşeală în minibar.
În urma incidentului care a avut loc pe 1 decembrie, Protecţia Consumatorului a amendat hotelul, iar copilul a ajuns la spital cu arsuri ale căilor respiratorii, scrie Mediafax.
„Colegii mei au aplicat o amendă în valoare de 20.000 de lei hotelului, iar activitatea serviciului de curăţenie a fost sistată. Practic, va fi analizat modul în care se asigură curăţenia în interiorul hotelului şi mai ales produsele şi materialele folosite“, a declarat Sorin Susanu, comisarul-şef al CRPC Braşov, potrivit Mediafax.
Totodată, și poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare coporală din culpă.
„În urma cercetărilor, s-a stabilit că în unitatea respectivă se folosea o substanţă chimică pentru curăţarea geamurilor care era achiziţionată în recipiente de 10 litri, pentru ca ulterior să fie transferată în recipiente de 0,5 litri pentru a uşura munca personalului responsabil cu curăţenia. Astfel, camerista, care avea misiunea de a alimenta minibarul a încurcat recipientele şi în loc să lase unul în care se găsea apă, a lăsat un recipient care conţinea substanţa chimică pentru curăţenie, care este incoloră şi poate fi confundată uşor cu apa. Se fac cercetări în continuare în acest caz“, a declarat Nicoleta Tolvaj, purtător de cuvânt al IPJ Covasna, mai arată sursa citată.
Copilul a primit îngrijiri medicale la spitalul din Sfântu Gheorghe şi urmează să fie transferat pentru investigaţii la un spital din Capitală.