”Astăzi, 2 septembrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale - Sector 6 au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în judeţul Prahova, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (patru acte materiale) şi tentativă la înşelăciune. În fapt, la data de 25 iulie a.c., Secţia 25 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 87 de ani, ar fi fost victima unei infracţiuni de înşelăciune, constând în aceea că, în timp ce se afla în locuinţa sa din Sectorul 6, o persoană, care ar fi pretins că este o prietenă de-a bărbatului, ar fi pătruns în apartamentul acestuia, apoi, sub pretextul că sora ei ar avea nevoie urgentă de bani, pentru rezolvarea unor probleme medicale, l-ar fi determinat pe bărbat să-i înmâneze 18.000 de lei”, a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei.
Dosarul a fost preluat de către Serviciul de Investigaţii Criminale - Sector 6, iar din cercetările şi investigaţiile efectuate s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către o femeie, în vârstă de 47 de ani. Ea ar fi fost ajutată de către un bărbat, în vârstă de 49 de ani, care i-ar fi asigurat transportul.
După ce au extins verificările, poliţiştii au mai identificatb fapte similare, astfel:
- la data de 8 decembrie 2023, în jurul orei 13.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 77 de ani, se afla în locuinţa sa din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită, care ar fi pretins că este rudă cu persoana vătămată, apoi, sub pretextul existenţei unei urgenţe medicale, ar fi determinat-o să îi înmâneze 11.400 de lei.
- în cursul zilei de 20 aprilie 2024, în jurul orei 17.00, în timp ce un bărbat, în vârstă de 86 de ani, se afla la adresa de domiciliu, din Sectorul 6, ar fi fost abordat de bănuită, care ar fi pretins că este nepoata sa, context în care l-ar fi determinat să îi înmâneze 2.000 de lei.
- la data de 25 iulie 2023, în jurul orei 11.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 87 de ani, se afla în apartamentul său, situat în Sectorul 6, ar fi fost abordată de către femeia de 47 de ani, care ar fi pretins că este fiica unei prietene, apoi, sub pretextul efectuării unei intervenţii chirurgicale, ar fi determinat-o să-i înmâneze 18.000 de lei.
- la data de 30 iulie a.c., în jurul orei 11.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 85 de ani, se afla în incinta unui parc, din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită, care ar fi pretins că este o rudă de-a acesteia. Ulterior, acestea s-ar fi deplasat la apartamentul persoanei vătămate, iar în momentul în care bănuita i-ar fi solicitat 2.000 de euro, pentru o intervenţe medicală, persoana vătămată i-ar fi cerut un act de identitate, context în care bănuita ar fi părăsit zona.
- la data de 30 iulie 2024, în intervalul 14.00-16.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 79 de ani, se afla la domiciliul din Sectorul 6, ar fi fost abordată de femeia de 47 de ani, care s-ar fi recomandat, din nou, că este o rudă, iar sub pretextul efectuării unei intervenţii chirurgicale, bănuita ar fi determinat-o să îi înmâneze 23.860 de euro.
”Astăzi, 2 septembrie a.c., a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care şi 9.500 de euro, a căror provenienţă nu a putut fi justificată”, a mai transmis sursa citată.
De asemenea, cei doi au fost depistaţi şi duşi la audieri, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.