Georgeta Roșu, o bătrână de 76 de ani, din comuna Scobinți, județul Iași, a fost găsită moartă în propria casă. Femeia locuia singură și avea în îngrijire mai mulți câini de care nu se despărțea niciodată, potrivit BZI.
Deși nu avea copii sau alte rude care să-i poarte de grijă, Georgeta Roșu era ajutată de vecini din când în când, care au fost și primii care au sesizat că de câteva zile nu a mai ieșit din casă.
Poliția a constatat că bătrâna avea pe corp mușcături de câini. Din acest motiv, cadavrul a fost trimis la Institutul de Medicină Legală Iași pentru autopsie.