Potrivit anchetatorilor, bărbatul a fost ridicat de la locuinţa sa din Drobeta Turnu Severin, unde poliţiştii au descoperit mai multe DVD-uri care conţineau imagini cu fete cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani în ipostaze pornografice, transmite MEDIAFAX.
Aceleaşi imagini au fost descoperite şi pe mai multe site-uri pornografice, fiind astfel identificate opt adolescente cu care bărbartul ar fi întreţinut relaţii sexuale.
Conform surselor citate, bărbatul le racola pe fete de pe străzi, le ducea la locuinţa sa, unde le convingea să întreţină relaţii sexuale cu el, în schimbul unor sume cuprinse între 50 şi 150 de lei. El le filma pe minore, apoi posta imaginile pe site-uri cu profil pornografic.
Bărbatul le-a declarat anchetatorilor că imaginile nu ar fi fost postate de el, ci de prieteni de-ai săi, cărora le-ar fi dat DVD-urile.
În urma audierilor, bărbatul, Petre Dulgheru, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat joi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă.
Bărbatul este pensionar şi deţine mai multe spaţii în Drobeta Turnu Severin, pe care le-a închiriat unor societăţi comerciale.